Abonare Newsletter

Selecteaza Domeniu:

Ce este Realitatea Virtuala si cum functioneaza?

Realitatea virtuala (Virtual reality sau VR) se refera la ambiante artificiale create pe calculator care ofera o simulare a realitatii atat de reusita, incat utilizatorul poate capata impresia de prezenta fizica aproape reala, atat in anumite locuri reale, cat si in locuri imaginare. Astfel, intr-un sens mai larg, realitatea virtuala înseamna pseudo-realitate sau aproape de ceea ce este real.

 

Dintr-un punct de vedere tehnic, realitatea virtuala descrie un mediu tridimensional generat de un computer cu care un utilizator poate interactiona. Persoana devine parte a lumii virtuale si poate manipula obiecte sau intreprinde actiuni. Sistemele de realitate virtuala iau multe forme de la headset-uri sau ochelari, benzi de alergare omni directionale pana la camere intregi sau capsule speciale.

 

 

Realitatea virtuala este diferita de realitatea augmentata desi confuzia dintre cele doua este destul de comuna. Asadar, in timp ce realitatea virtuala presupune crearea unei lumi noi cu care utilizatorii pot interactiona, realitatea augmentata presupune integrarea unor imagini generate digital in lumea reala. În timp ce utilizatorii realitatii augmentate pot interactiona cu obiectele artificial create, ei pot distinge foarte usor intre ce este real si ce este virtual. VR-ul il izoleaza pe utilizator intr-un spatiu digital, in timp ce AR-ul ii permite utilizatorului sa experimenteze obiecte virtuale, in timp ce ramane in continuare angrenat in realitate. 

 

VR-ul nu este 3D – realitatea virtuala nu trebuie confundata cu 3D-ul. In cazul tehnologiei 3D folosim ochelari speciali care blocheaza succesiv imaginele de pe ecran, una din doua, pentru a le afisa pe cele impare pentru un ochi si cele pare pentru celalalt ochi. Exista bineinteles si alte tehnologii de afisare 3D, dar acesta este cel mai comun tip.

In cazul 3D-ului avem de-a face de fapt de doua planuri 3D diferite, care separa obiectele din prim plan de cele din fundal. Nu este un 3D real, ci mai mult un 2D x 2. Creste putin gradul de imersiune, insa tot la un ecran fix ne uitam si tot vedem ce se intampla in afara ecranului, deci creierul nu este pacalit, cum se intampla in cazul VR-ului.

 

Dezvoltarea unui mediu virtual realistic necesita o putere de calcul impresionanta pentru a genera o lume cu cei mai buni parametri de performanta posibili. Totusi, tehnologiile folosite trebuie sa creeze si sa mentina mediul care sa permita prezenta virtuala, tehnologii care sa se faca neobervate pentru a nu perturba experienta utilizatorului.

 

O casca VR trimite utilizatorul intr-o lume noua cu experiente atat de similare celor din viata reala incat in doar cateva secunde acesta nici nu va mai simti diferenta. Concret, tehnologia de realitate virtuala (VR) este de fapt generata printr-un dispozitiv care transpune persoana care o utilizeaza in anumite spatii din lume sau dintr-o lume virtuala, lucru care poate oferi experiente senzoriale printre care gust, vad, auz, simt tactil.

 

In prezent, majoritatea mediilor utilizate drept solutii pe baza de realitate virtuala se bazeaza pe folosirea unui gadget dedicat. Tehnologia VR s-a dezvoltat enorm in ultimii ani, iar investitiile sunt de ordinul sutelor de milioane, chiar miliardelor in industria cercetarii.