Abonare Newsletter

Selecteaza Domeniu:

Volum maxim: corect sau gresit?

LOUDNESS SOUNDS BETTER. It’s Also Ruining Music.

 

 

SA VORBIM DESPRE INTENSITATEA SONORA. Tipatul este puternic! Intensitatea suna bine si se simte bine, si, din pacate, distruge muzica inregistrata.

De ce ne place muzica la volum maxim?

Conceptul de intensitate sonora (loudness) este inselator deoarece intensitatea nu este o proprietate fizica discreta a sunetului, ci mai degraba modul in care noi, oamenii, percepem puterea sunetului. Este psihologica la fel de mult ca fizica. Exista o diferenta intre intensitate si nivelul de presiune acustica, perturbarea masurabila cauzata de o unda sonora la un anumit punct, de obicei, masurata in decibeli sau dB. De altfel si volumul difera, acesta fiind, din punct de vedere tehnic, amplitudinea unei unde sonore. Vorbim despre ceea ce urechea si creierul nostru percep, versus ceea cepercepe un instrument (microfon).

Cum Mix a explicat cu ani in urma:

Urechea nu este un dispozitiv liniar-raspunsul sau variaza in functie de frecventa. Sensibilitatea auditiva este maxima la frecventele medii si dispare la extremitatile spectrului audio. De asemenea ea se schimba cu volumul devenind usor plata la un nivel de presiune acustica ridicat. In scopul de a mentine un echilibrul intre  frecventele inalte si cele joase, un sistem de playback “plat” trebuie ca EQ sa fie diferita pentru diferite niveluri de reproducere.

 

Deci, in cazul in care egalizarea joase-medii-inalte a sistemului de sunet  nu este calibrata corect pentru nivelul presiunii acustice pe care il asculti, ai tendinta sa maresti volumul pana cand auzi totul suficient sau pana cand nu poti suporta mai tare. Rezultatul este ca muzica suna mai bine atunci cand este mai tare.

 

Cum ruineaza intensitatea sonora muzica

 



 

 

Pentru ultimii 20 de ani, mai mult sau mai putin, producatorii de muzica au fost prinsi intr-o cursa a inarmarilor audio denumita dramatic “Razboiul intensitatii sonore”. Pentru a incanta urechile potentialilor clienti, producatorii de inregistrari au inceput sa mixeze inregistrarile la intensitati din ce in ce mai mari. Problema este ca marirea nivelului audio are un efect daunator asupra calitatii inregistrarilor, astfel ca mai multi profesionisti au incercat sa puna capat asa numitului razboi, dar fara nici un rezultat.

In tranzitia de la analog la digital, producatorii de muzica au condus la o expansiune uriasa a asa zisei “inaltimi”- au impins nivelul  de sunet in sus pana la limita distorsionarii. Intelegand ca oamenii percep muzica tare mai bine, producatorii au impins nivelurile audio tot mai sus de-a lugul timpului.

Marirea nivelurilor de inregistrare nu este un lucru rau in sine, deoarece ascultatorul decide nivelul de redare. Dar fluajul lent spre mixuri cat mai puternice i-a facut pe producatori sa distruga gama dinamica de inregistrari in efortul de a impinge nivelurile cat mai sus.

Asta inseamna ca, in loc sa permita unei inregistrari sa-si pastreze momentele naturale de liniste si pe cele puterice, au impins totul cat de sus s-a putut.  In termeni mai tehnici, “prabusiea” gamei dinamice inseamna  ca pe parcursul unei inregistrari-durata unei melodii-diferenta medie intre cel mai tare si cel mai silentios moment devine mai mica.

Acum, inapoi in vremurile trecute de inregistrare cand trebuia sa stabilesti nivelul general de inregistrare astfel incat si cel mai tare sunet sa nu fie distorsionat. Puteai folosi filtre de egalizare si trucuri de mixare pentru a ridica anumite recvente, dar ideea generala este ca melodiile sunau mai natural. Unele parti ale inregistrarilor erau mai linistite decat altele. Asa este normal! Daca mergi la un concert live, spectacolul nu este la un nivel sonor uniform tot timpul.

Dar “razboiul intesitatii” i-a facut pe producatori sa foloseasca tot arsenalul de instrumente pentru impinge partile linistite ale unei melodii la niveluri din ce in ce mai mari, comprimand gama dinamica, sau mai rau, provocand distorsiuni.

 

Victimele razboiului intensitatii sonore

 

Exista o serie de exemple extraordinare ale efectului de fluajprovocat de razboiul intensitatii sonore. Oamenilor le place sa citeze Metallica 2008 – Death Magnetic ca un prim caz al efectului nociv al comprimarii gamei dinamice. Este o piesa muzicala teribila si greu de ascultat. 

O ilustrare a razboiului intensitatii sonore vine direct de la Chicago Mastering Service’s, “traducator” al intensitatii. Inginerii de la CMS compara inregistrarile unui  comunicat pe CD din 1990 al “The Stooges”-1973 clasic Raw Power cu o rematerizare a aceleiasi inregistrari din 1997.

Iggy Pop a facut el insusi rematerizarea si intr-un efort de a satisface cerintele corpului sau batran, foarte drogat si complet disrus. El nu a comprimat numai gama dinamica, ci a impins nivelul sonor general atat de sus incat muzica lui a prins. Este o abominatie (inregistrarea a primit o rematerizare mai bunain 2010).

 

 

LOUDNESS SOUNDS BETTER. It’s Also Ruining Music.

Imagine: Chicago Mastering Service. Ca nivelul de presiune acustica, intensitate de aici este masurata in decibeli, cu excepția momentului cand decibelii sunt un nivel relativ al intregului potential al gamei dinamice a scalei audio digital standard.

 

Deci, de ce atat de tare?

 

Exista o serie de motive pentru care producatorii au vrut sa ridice intensitatea sunetului, dar se reduce la asta: Daca doriti ca melodia sa se diferentieze de altele care ruleaza in acelasi timp, modul cel mai simplu de a face acest lucru este sa mariti volumul.

In cel mai bun caz este sacrificata calitatea pentru ca mai multe persoane sa asculte muzica ta, ceea ce este un compromis usor de inteles. Razboiul intensitatii nu s-a fost dovedit a avea un impact masurabil asupra vanzarilor record. De fapt, s-a intamplat ca industria de inregistrare sa atinga minime devastatoare. 

Posturile de radio normalizeaza nivelul lor de redare, ca si YouTube, Spotify si iTunes asa ca, desi ai o melodie mai intensa din punct de vedere sonor, nu va avea un efect apreciabil asupra ascultatorului, fiecare piesa fiind redata la acelasi nivel.

De la producator Mark J. Feist:

Toate gadget-urile au difuzoare astazi, de la telefoane mobile la ceasuri, calculatoare, casti, difuzoare Bluetooth care sunt mici si monofonice. Este important ca inregistrarile sa fie competitive, curate si sonore indiferent de difuzorul pe care sunt redate. 

Intr-adevar, acest lucru este exact ceea ce il face pe Trent Renzor sa scoata doua variante diferite pentru Nine Inch Nails Record Hesitation Marks in 2013. Varianta originala este mixata in conformitate cu realitatea ca oamenii asculta muzica electronica complicata cu ajutorul micilor difuzoare Mac Book. Renzor a facut si o editie speciala disponibila pentru persoane cu rabdare si echipamente care sa suporte un mix subtil.

Deci ce se poate face cu intensitatea sonora? Unii muzicieni exigenti, cu resurse ca Trent Renzor vor face muzica lor disponibila in felul in considera ca ar trebui sa fie, dar cel mai probabil vor dori doar ca inregistrarile lor sa fie mixate ca cele care sunt la moda. Este mult mai greu sa mergi impotriva curentului-chiar daca stii ca este o alternativa.

Pe partea de productie, inginerii de sunet incearca sa raspandeasca gama dinamica. De exemplu, explainer-ul Chicago Mastering Service’s spune “Din fericire, unele informatii de baza cu privire la acest aspect al procesului de masterizare ii va lasa pe inginerii de sunet sa ia deciziile corecte pentru proiectul lor”. Dar in cele din urma, inginerii sunt lipsiti de putere deoarece ei lucreaza pentru etichete si artisti. In ceea ce priveste etichetele, au probleme mult mai mari decat preocuparile geeks audio.

Intr-o zi ne vom uita probabil inapoi si abia daca ne vom mai aminti de razboaiele intensitatii sonore ca un ecou in isoriia productiei de muzica. Razboaiele nu s-au pierdut dupa orice lupta legitima. Muzica a primit intensitate. Nu a fost bine, nu a avut sens, dar nimanui nu i-a pasat suficient pentru a-i pune capat.