Abonare Newsletter

Selecteaza Domeniu:

Muzica electronica exista de peste un secol

Credeti ca muzica electronica este produsul erei contemporane, fiind aparuta in ultimii 20-30 de ani? Ei bine, va inselati. Primul care a incercat sa produca sunete muzicale electronice a fost un american, Thaddeus Cahill. In resedinta sa din Massachusetts, el a asamblat, in 1895, generatoare rotative si receptoare telefonice pentru a converti impulsurile electrice in unde sonore. Thaddeus si-a numit dispozitivul Telarmoniu, perfectionandu-l continuu timp de peste un deceniu; in momentul in care l-a prezentat in cadrul unei demonstratii publice in Holyoke, Massachusetts, acesta a fost un esec total. Fiind coplesit de dificultatile de natura tehnica si de incapacitatea de a se face auzit la o distanta mai mare de cativa metri de emitatoare (difuzoarele si amplificatoarele nu fusesera inca inventate), Telarmoniul nu a reusit decat sa maraie, sa mormaie si sa chitaie slab.
In Italia, pictorul futurist Luigi Russolo facea, de asemenea, diferite experimente cu muzica electronica. Adoptand o atitudine mult mai radicala, el propunea in anul 1913 ca toata muzica sa fie distrusa, iar noile instrumente sa se bazeze in exclusivitate pe tehnologia electronica si sa fie utilizate pentru interpretarea unei muzici reprezentative pentru era industrializata. Instrumentele electronice ale lui Russolo, care erau in fapt generatoare de zgomot, nu emiteau altceva decat sunete stridente si iritante, astfel ca, in mod evident, nu s-au bucurat de succes.
Desi instrumentul lui Cahill dezamagise, ideile sale referitoare la generarea muzicii electronice erau corecte, insa aparusera cu doua decenii prea devreme. In anii ’50, tehnologia electronica ajunsese la un grad de rafinament ce permitea unor vizionari de tipul lui Cahill sa-si converteasca ideile intr-un nou stil muzical. Primul, si cel mai reusit instrument modern, a fost sintetizatorul electronic de muzica produs de RCA si conceput de Harry Olson si Herbert Belar, cercetatori stiintifici ai laboratoarelor companiei din Princeton, New Jersey, ce a fost prezentat publicului in anul 1955. Acesta putea converti practic orice semnal electric – in dinti de ferastrau, rectangular sau sinusoidal – in tonalitati muzicale.

 

Sursa: https://www.lovendal.ro/wp52/stiati-ca-muzica-electronica-se-canta-inca-de-acum-un-secol/